Mergi la conţinutul principal

Seminar de instruire privind aspectul migrațional în Republica Moldova

La 10 noiembrie 2016, Biroul Migrație și Azil a organizat Seminarul de instruire ,,Aspecte de elaborare a politicilor în domeniul Migrației și Dezvoltării bazate pe dovezi”.

 

Seminarul a avut drept scop consolidarea capacităților funcționarilor publici, implicați în procesul de elaborare și integrare a migrației în politicile naționale.

 

La eveniment au fost prezenţi reprezentanții Biroului Migraţie şi Azil (BMA) al MAI, Ministerului Afacerilor Externe şi Integrării Europene și alte instituții de stat vizate.

 

Seminarul a fost lansat cu participarea directorului BMA, Olga Poalelungi, care a mulţumit pentru aportul şi implicarea ministerelor la elaborarea Profilul Migrațional  Extins (PME) şi elaborarea politicilor în domeniul migraţiei.

 

În cadrul întrunirii a fost prezentat raportul analitic Profilul Migrațional Extins (PME) al RM 2009-2014, și importanța acestuia în efectuarea unei analize privind impactul migrațional în contextul securităţii statului.

 

Totodată, s-a discutat și despre situația actuală din domeniul migrației din țara noastră, provocările la care țara este supusă și acțiunile întreprinse de organele competente, pentru a face față situațiilor problematice.

 

La final, participanții au salutat inițiativa promovării PME atât pe plan național cât și internațional, inclusiv utilizarea de către BMA şi alţi actori în migraţie a Profilului Migrațional Extins şi a altor produse analitice ca instrumente de monitorizare, gestionare a migrației şi elaborare de politici.