La data de 29 noiembrie 2018, la Bruxelles, Secretarul de stat Dorin Purice a participat la cea de-a 4-a Reuniune a Comitetului de Asociere RM - UE, împreună cu delegația guvernamentală din Republica Moldova.
Evenimentul a avut drept scop prezentarea evoluțiilor obținute de autoritățile naționale în vederea implementării politicilor aferente integrării europene, pentru perioada octombrie 2017 - prezent. În debutul ședinței, experților UE le-a fost oferita Sinteza Politicilor și Acțiunilor de Siguranță Publică în Serviciul Cetățeanului 2014 – 2017, elaborată de către MAI.
Raportul MAI a fost prezentat pe marginea subiectului agendei care a vizat Libertate, Securitate şi Justiție. Astfel, în prezentarea sa, Dorin Purice s-a referit la cadrul legal aprobat în domenii aferente reformei poliției, în special traficului de ființe umane, criminalității organizate, antidrog, poliției comunitare etc.
Totodată, reprezentanților UE li s-a adus la cunoștință şi evoluțiile vis-a-vis de reforma carabinierilor, proiectele majore aprobate pentru domeniul afaceri interne, precum şi aspecte legate de Parteneriatul de Mobilitate RM-UE şi cooperarea cu Europol.
Menționăm că eforturile MAI au fost apreciate fiind specificat faptul că se așteaptă și pe viitor o abordare la fel de pro activă şi orientată spre cetăţean, astfel încât să fie asigurată sustenabilitatea reformelor implementate.