În perioada 12 – 16 mai curent, în orașul Haga, Olanda, delegaţia Ministerului Afacerilor Interne formată din reprezentanți ai Centrului pentru combaterea crimelor informatice al Inspectoratului General de Poliție și Academiei “Ștefan cel Mare” a MAI, a participat în cadrul atelierului de lucru privind trainingul organelor de drept pentru combaterea crimelor cibernetice, eveniment organizat de Oficiul European de Poliţie (EUROPOL) cu susținerea financiară a Consiliului Europei.
Împreuna cu delegația din Republica Moldova, la atelier au mai participat reprezentanți din Armenia, Azerbaijan, Georgia, Ucraina, Belarusia, Senegal, Filipine, Mauritus, Maroc si Sri-Lanka, fapt care a permis facilitarea dialogului și schimbul de bune practici la nivel regional.
În cadrul atelierului au fost prezentate practicile internaționale în domeniul instruirii organelor de drept în domeniul sus-menționat și elaborate proiecte de strategii naționale de consolidare a capacităților subdiviziunilor specializate în prevenirea și combaterea fenomenului infracțional în spațiul virtual.
Participanții au fost familiarizați și cu activitatea Centrului privind crimele High-Tech, care reprezintă principala entitate polițieneasca din Olanda, specializată în combaterea infracțiunilor informatice.
De asemenea, a fost prezentată platforma de instruire continuă în domeniul investigării infracțiunilor cibernetice și a fost acordat accesul la aceasta pentru Republica Moldova.
Concomitent, delegația moldovenească a fost familiarizată cu activitatea EUROPOL în general și a Centrului European pentru Crime Cibernetice (EC3), precum și a Biroului Ofițerului de Legătură al Republicii Moldova.
La finele evenimentului, s-a convenit asupra unui modul de traininguri, care urmează să fie elaborat exclusiv pentru consolidarea capacitatilor organelor de drept din Republica Moldova implicate în prevenirea si combaterea criminalitatii informatice.
