În perioada 12-14 mai 2014, Ministerul Afacerilor Interne găzduieşte o vizită a delegaţiei Consiliului Europei, care are drept scop identificarea necesităţilor Republicii Moldova şi a dificultăţilor ce apar în implementarea Convenţiei Consiliului Europei privind protecţia copiilor împotriva abuzului sexual şi a exploatării sexuale.
Delegaţia Consiliului Europei este compusă din managerul proiectului din cadrul Departamentului Drepturile Copilului al Consiliului Europei, Stephanie Burel, Directorul general al Agenţiei guvernamentale pentru protecţia copilului din Islanda şi preşedintele în exerciţiu al Comitetului Lanzarote, Bragi Gudbransson, Directorul Centrului de Protecţie a Copilului din Zagreb, Croaţia, Gordana Buljan Flander şi expertul independent, Olivia Lind Haldorsson.
Acest eveniment cu participarea experţilor CoE se desfăşoară în contextul perioadei incipiente a unui proiect al Consiliului Europei “Protecţia şi promovarea drepturilor copiilor în Republica Moldova” şi se focusează pe organizarea mai multor întrevederi cu reprezentanţii structurilor naţionale relevante, precum şi organizaţii non-guvernamentale, responsabile de aspecte ce ţin de protecţia drepturilor copiilor din Republica Moldova, oferirea asistenţei copiilor victime ale violenţei sexuale şi instruirea specialiştilor care lucrează cu şi pentru copii.
Scopul acestui eveniment este oferirea asistenţei în implementarea Convenţiei de la Lanzarote şi identificarea necesităţilor Republicii Moldova, precum şi oferirea suportului din partea Consiliul Europei.
Ca rezultat al acestei vizite va fi elaborat un raport inițial privind situaţia actuală şi necesităţile structurilor conexe cu activitatea în domeniul protecţiei copiilor victime ale violenței sexuale, iar acesta ar conduce la propuneri, recomandări concrete de proiect pentru a răspunde nevoilor țării în domeniul vizat.
Experţii urmează să efectueze întrevederi cu mai multe grupuri ţintă: reprezentanţi guvernamentali, ONG-uri, Organizaţii internaţionale, specialiști, experţi, profesionişti (asistenţi sociali, psihologi, educatori, medici, etc.)
Grupurile ţintă urmează să facă cunoştinţă cu faza incipientă a proiectului, precum şi cu măsurile de sprijin pentru copiii victime ale abuzului sexual și de formare profesională pentru profesioniști, exemple de bune practici juridice și politice din Islanda, Croaţia şi Suedia.
Totodată, experţii CoE vor efectua întrevederi cu Vicepreşedintele Parlamentului Republicii Moldova, Liliana Palihovici şi Avocatul Parlamentar al Republicii Moldova pentru protecţia drepturilor copiilor, Tamara Plămădeală, precum vor vizita și Centrul Naţional de Prevenire a Abuzului faţă de Copii"Amicul","Shelter"şi Centrul de Resurse pentru tineri"Universul Tinerilor"din Criuleni.
