Astăzi, în sediului Direcţiei Poliţiei Rutiere, s-a desfăşurat şedinţa consultativă, cu tematica: „Conducerea vehiculelor pe fondul consumului de alcool: starea actuală, probleme şi identificarea soluţiilor de redresare a situaţiei”.
Acest eveniment a fost organizat la iniţiativa Direcţiei Poliţiei Rutiere, în scopul mobilizării eforturilor comune ale reprezentanţilor sectorului guvernamental şi neguvernamental, precum şi sensibilizării opiniei publice, în vederea identificării soluţiilor de redresare a situaţiei generate de consumul de alcool de către conducătorii auto.
Conform datelor statistice, de la începutul anului 2011 s-au produs 941 de accidente de circulaţie, dintre care în 73 de cazuri cei aflaţi la volan erau sub influenţa băuturilor alcoolice. În urma acestor accidente 7 persoane şi-au pierdut viaţa, iar altele 111 s-au ales cu diverse traumatisme.
Acţiunile întreprinse de către Ministerului Afacerilor Interne, pentru Ameliorarea situaţiei accidentare şi reducerea numărului victimelor rutiere, constituie o prioritate naţională şi se înscriu în cadrul acţiunii globale – Deceniul Siguranţei Rutiere, demarat la 11 mai 2011, pentru perioada 2011-2020, sub egida Organizaţiei Naţiunilor Unite, coordonată de Organizaţia Mondială a Sănătăţii.
Direcţia informare şi relaţii cu publicul,
2 iunie 2011