O nouă remiză de salvatori și pompieri a fost inaugurată astăzi, 26 iulie 2018, în apropierea localității Leușeni, la distanță de 4 km de frontiera cu România.
La eveniment a fost prezent Primul ministru, Pavel Filip, ministrul Afacerilor Interne, Alexandru Jizdan, conducerea IGSU, reprezentanții administrației publice locale, conducători din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență al județului Vaslui și locuitori din această zonă.
Astfel, Primul ministru al Republicii Moldova a venit cu mesaj de mulțumire pentru salvatori și pompieri, exprimând susținerea Guvernului pentru proiectele și acțiunile de extindere și dezvoltare a serviciilor oferite de IGSU pe întreg teritoriul țării.
La rândul său, ministrul Afacerilor Interne a menționat despre faptul că această remiză este a 63-a existentă în țară, iar odată cu inaugurarea ei cetățenii se vor bucura de mai multă protecție și securitate.
Totodată, ministrul a mulțumit Premierului Pavel Filip pentru atenția și sprijinul oferit de către stat Inspectoratului General Pentru Situații de Urgență și pentru banii care au fost alocați din buget pentru edificarea acestor sedii importante.
Potrivit proiectului, unitatea este dotată cu încăperi moderne de păstrare a autospecialelor de intervenție, oficii de lucru, încăperi de odihnă, sală de sport, dar și o sală de protocol unde se pot întruni oficialii. Construcția remizei a fost posibilă grație susținerii guvernului Republicii Moldova, după ce au fost alocate surse din bugetul de stat, dar și cu sprijinul a 13 primării din raionului Hâncești.
Menționăm că, unitatea de salvatori și pompieri va deservi 19 localități din preajmă, aproximativ 28 mii de oameni, iar în cadrul ei vor activa 24 de angajați IGSU. Mai mult, stația va efectua intervenții și pentru localități din România la o distanță de 30 km de frontieră.
Pentru mai multe fotografii accesați pagina de facebook MAI.