La data de 9 decembrie 2014, în localităţile Negureni, r. Teleneşti şi Frumuşica, r. Floreşti, au fost inaugurate două sectoare de Poliție.
La eveniment a participat ministrul Afacerilor Interne, Dorin Recean, șeful Inspectoratului General al Poliției, Ion Bodrug, polițiști, reprezentanți ai administrației publice locale și societății civile.
“MAI a lucrat intensiv cu finanțatorii UE și Statelor Unite, astfel încât avansarea RM pe calea europeană să fie cât mai aproape. Ne-am propus ca până la sfârșitul lui 2017, toate 178 de sectoare de poliție din țară să fie reparate, echipate cu automobile de intervenție, în așa fel încât polițiștii să poată interveni în maximum 15 minute pînă la locul faptei”, a menționat ministrul Afacerilor Interne, Dorin Recean, în cadrul inaugurării oficiale a edificiilor.
Sectorul de Poliție nr. 2 din s. Negureni deservește 11 localități cu o populaţie de 25 mii de locuitori, unde activează un șef de sector, 9 șefi de post și 2 ofiţeri ai Secţiei Investigaţii Infracţiuni a IP Teleneşti.
Instituția a fost reparată și dotată cu mobilier și tehnică de calcul în sumă de 285 mii de lei, încăperea fiind acordată de Consiliul local şi primarul comunei Negureni, în sediul primăriei.
Sectorul de poliție nr. 6 din s. Frumuşica deserveşte 5 localități, cu o populaţie de 8 mii de locuitori, în care activează un șef de sector, 4 șefi de post și un ofiţer a Secţiei Investigaţii Infracţiuni a IP Floreşti.
Sediul a fost reparat și dotat cu mobilier, tehnică de calcul precum şi cu un automobil de model “Dacia”, în sumă de 368 mii de lei, clădirea fiind acordată de Consiliul local a satului Frumuşica.
Mijloacele financiare pentru repararea sectoarelor de poliție au fost alocate de Ministerul Afacerilor Interne şi Inspectoratul General al Poliţiei.
Pentru mai multe fotografii, accesați pagina oficială de facebook a MAI.