Perspective şi dimensiuni noi de colaborare în domeniul combaterii crimei organizate, traficului de persoane, traficului ilicit de droguri, migraţiei ilegale şi altor tipuri de crime grave, precum şi schimb de experienţă şi activităţi comune de investigare a fenomenului criminal prin noi metode, acestea au fost subiecte ale dialogului între cei doi miniştri ai afacerilor interne ai Republicii Moldova şi Federaţiei Ruse, Dorin Recean şi Vladimir Kolokoltsev, desfăşurat la 11 septembrie curent, la Moskova.
Ambii miniştri au remarcat relaţiile bune pe segmentul afacerilor interne dintre cele două instituţii, totodată menţionînd necesitatea păstrării randamentului ofensiv de combatere a tuturor formelor de criminalitate.
La finele întrevederii deciziile luate au fost întărite prin semnarea Acordului de colaborare între Ministerul Afacerilor Interne al Republicii Moldova şi Ministerul Afacerilor Interne al Federaţiei Ruse, care reprezintă o platformă juridică nouă de interacţiune pe filiera combaterii criminalităţii.
Menţionăm, că ministrul Recean a efectuat o vizită de lucru la Moskova în cadrul delegaţiei guvernamentale conduse de către Prim-ministrul Vladimir Filat.
Direcţia informare şi relaţii cu publicul,
13 septembrie 2012