În perioada 12–22 septembrie 2017, se desfășoară Misiunea de evaluare privind implementarea Suportului bugetar în anul III, oferit de către Uniunea Europeană, întru realizarea Planului de acțiuni privind liberalizarea regimului de vize (PALV).
Astfel, conform programului prevăzut de Agenda Misiunii de evaluare, experții UE participă la diferite vizite în teritoriu și întrevederi cu reprezentanții autorităților beneficiare de acest proiect, pentru a evalua nivelul îndeplinirii condițiilor și obiectivelor puse în sarcina acestora.
În acest context, astăzi 19 septembrie curent, experții europeni au luat cunoștință cu acțiunile realizate de către Ministerul Afacerilor Interne pe segmentul PALV, în cadrul unei ședințe de totalizare la care au luat parte și reprezentanți ai Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene, Cancelariei de Stat, CNA, Procuratura Generală, Ministerul Finanțelor al RM și delegația misiunii Uniunii Europene de Asistență la Frontieră în Moldova și Ucraina (EUBAM).
Urmare a discuțiilor, întrevederilor cu reprezentanții autorităților responsabile, beneficiare de acest proiect, experții UE urmează să elaboreze un raport de evaluare care va specifica nivelul îndeplinirii condițiilor și obiectivelor puse în sarcina autorităților Republicii Moldova în domeniul liberalizării regimului de vize.
Misiunea Uniunii Europene este constituită din 3 experți internaționali, pe domenii ce ţin de ordine și securitate publică, managementul migrației și managementul integrat al frontierei, iar scopul misiunii constă în evaluarea nivelului de aplicare și realizare a acțiunilor prevăzute în Acordul de finanţare dintre Guvernul Republicii Moldova şi Uniunea Europeană, privind implementarea PALV.