Mergi la conţinutul principal

Ministrul de Interne Oleg Balan a conferit „Titlul de Onoare” al MAI consilierului superior John Bozicevich

Astăzi, 11 septembrie curent, consilierul superior în domeniul afacerilor interne, Secţia  justiţie penală şi aplicare a legii a Ambasadei Statelor Unite ale Americii în Republica Moldova,  John Bozicevich  și-a  luat rămas bun  de la ministrul de Interne, Oleg Balan și  echipa MAI.

 

La final de mandat, Înaltul oficial a dorit să aducă mulțumiri pentru colaborarea  eficientă  între Ambasada SUA și Ministerul Afacerilor Interne al Republicii Moldova.

 

În semn de  recunoștință pentru  munca depusă în mandatul său și activitatea pe domeniul afacerilor interne, ministrul Oleg Balan  a conferit oficialului  „Titlul de Onoare”  al  Ministerului Afacerilor Interne,  pentru  înaltă contribuţie în susţinerea și  realizarea  proiectelor,  suportul considerabil acordat sistemului afacerilor interne  în procesul de dezvoltare instituţională, prin oferirea de asistenţă  financiară şi tehnică, precum şi în contextul încheierii mandatului de activitate în cadrul Ambasadei SUA în Republica Moldova.

 

La finalul întrevederii  Înaltul oficial a menționat: Sunt onorat că am făcut parte din marea echipă cu care am conlucrat în proiecte care au adus un aport Ministerului și sunt recunoscător pentru faptul că am reușit să aducem instituției suport și susținere, care va continua și mai departe cu participarea colegilor mei.