Mergi la conţinutul principal

Ministrul Afacerilor Interne a semnat ordinul de sancționare prin concediere din poliție a lui Andrei Axenti

La 11 ianuarie 2013, în Chișinău, pe strada Teilor a avut loc un accident rutier cauzat de maiorul Andrei Axenti, angajat la Comisariatului General de Poliție Chișinău. În urma accidentului au avut de suferit patru pietoni.
 
La venirea grupului operativ al Poliției Rutiere, Andrei Axenti a dat dovadă de lipsă de respect față de colegi și față de persoanele superioare în funcție și în grad, a încălcat normele și valorile promovate de poliție, a demonstrat lipsă de onestitate și conduită nedemnă. În cadrul anchetei de serviciu s-a stabilit că acesta a consumat bături alcoolice înainte de a urca la volan, în timpul orelor de serviciu.
 
Pentru încălcarea prevederilor Codului de etică și deontologie al polițistului (punctul 6, literele a, i și j) și Statutul disciplinar al organelor afacerilor interne (punctul 2, alineatele 1,6,7,8 și 9;) Axenti Andrei Ion este sancționat disciplinar cu concedierea din organele afacerilor interne. Pe cazul tamponării pietonilor este deschis de asemenea un dosar penal de către procuratură, șoferul riscînd pînă la 7 ani de închisoare.