Mergi la conţinutul principal

Ministerul Afacerilor Interne își exprimă regretul pentru timpul pierdut de chișinăuieni în blocajele din 3 decembrie 2012

Subdiviziunile Ministerului Afacerilor Interne – Departamentul de Poliție și Corpul de Carabinieri – au asigurat împreună cu Serviciul de Protecție și Pază de Stat, pe perioada 2-3 decembrie, securitatea delegației de nivel înalt din Polonia care a vizitat Republica Moldova.
 
După cum am atenționat anterior printr-un comunicat de presă, măsurile de securitate necesare au creat impedimente pentru circulație, în Chișinău. Pe lîngă traseele planificate, schimbarea de program din cadrul vizitei delegației, a necesitat eliberarea a opt trasee principale din Chișinău în loc de patru planificate, ceea ce a adus la încetinirea traficului în special în după-amiaza și seara zilei de luni, 3 decembrie 2012.
 
Ministerul Afacerilor Interne exprimă cetățenilor prinși în trafic recunoștința pentru calmul și înțelegerea de care au dat dovadă. MAI de asemenea mulțumește Carabinierilor și angajaților Poliției, în special ai Poliției Rutiere, unii din care au fost la datorie 26 de ore, succesiv, cu foarte mici pauze.