Mergi la conţinutul principal

Ministerul Afacerilor Interne a fost vizitat de delegaţia MAI al Estoniei

În perioada 26 februarie - 1 martie 2013, o delegaţie a Ministerului de Interne al Republicii Estonia, condusă de şeful Biroului trafic al Direcţiei poliţie ordine publică a Departamentului Poliţie şi Serviciului Grăniceri, Alo Kirsimäe a vizitat Ministerul Afacerilor Interne.

Vizita a fost organizată, în conformitate cu prevederile Planului de Acţiuni privind liberalizarea regimului de vize cu UE şi angajamentele asumate de Republica Moldova, în scopul realizării unui schimb de informaţii în domeniul traficului rutier şi sistemelor informaţionale, precum şi preluării experienţei estoniene în domeniile vizate.

Pe parcursul vizitei, înalţii oaspeţi au avut un şir de întrevederi cu reprezentanţii subdiviziunilor MAI (Direcţia poliţie rutieră, Direcţia informaţii şi evidenţe operative, Academia „Ştefan cel Mare”, Centrul pentru combaterea traficului de persoane, Serviciul protecţie civilă şi situaţii excepţionale, Comisariatul general de poliţie al mun. Chişinău, Direcţia protecţia informaţiei şi comunicaţiilor, Direcţia tehnico-criminalistică şi Servicul protecţia datelor cu caracter personal), în cadrul cărora a fost abordată importanţa cooperării moldo-estoniene şi necesitatea schimbului de cunoştinţe privind instruirea angajaţilor MAI în domeniul poliţiei rutiere şi sistemelor informaţionale, precum şi fortificarea capacităţilor organizaţionale, funcţionale şi instituţionale ale MAI pe aceste segmente.

Partea estoniană s-a arătat disponibilă de a extinde cooperarea prin schimbul eficient de informaţii şi derularea proiectelor de asistenţă mutuală în domeniul afacerilor interne.

Direcţia informare şi relaţii cu publicul,
1 martie 2013