Din numele ministrului Alexandru Jizdan și a întregului colectiv al Ministerului Afacerilor Interne, transmitem sincere condoleanțe şi gânduri de profundă compasiune statului român și familiilor îndurerate, pentru pierderea celor patru angajați SMURD, care au intervenit astăzi în salvarea unei vieți omenești, cu preţul propriilor vieţi.
Activitatea SMURD în Republica Moldova este una de apreciat la cel mai înalt nivel, având o contribuție incontestabilă pentru fiecare intervențiere alizată pe teritoriul ţării noastre.
Tragicul accident de astăzi este regretabil pentru ambele state, fiind o pierdere incomensurabilă pentru noi toţi.
Exprimăm toată recunoştinţa pentru activitatea acestor patru eroi SMURD, iar familiilor şi celor apropiaţi le dorim putere în aceste momente de grea cumpănă.
Cei 4 membrii ai echipajului care și-au pierdut viața în misiune sunt:
Comandantul echipajului - comandor Gavril Doru, 53 de ani, împuternicit comandant al Unității Speciale de Aviație Iași. Acesta era încadrat în structuri militare din 23.08.1985, iar în Ministerul Afacerilor Interne din 01.05.2005 și avea o experiență de zbor pe elicopter de 4181 ore, era absolvent al Școlii Militare de Ofițeri de Aviație Aurel Vlaicu, era căsătorit și avea un copil.
Copilotul - căpitan-comandor Șocae Voicu, 36 de ani, pilot de elicopter, încadrat în structuri militare din 26.07.2003, iar in Ministerul Afacerilor Interne din 01.09.2008. Acesta avea o experiență de zbor pe elicopter de 1480 de ore, era absolvent al Academiei Forțelor Aeriene Henri Coandă Brașov din 2003, era căsătorit și avea doi copii.
Dr. Dumea Mihaela - medic specialist medicină de urgență, asistent universitar la Universitatea de medicina si farmacie „Gr. T. Popa” Iasi, avea 39 de ani, încadrată la U.P.U. SMURD Iași de 11 ani, avea o experiență de 5 ani pe elicopter, era căsătorită și avea un copil.
As. Sandu Gabriel - asistent medical principal medicină de urgență, avea 38 de ani, era încadrat la U.P.U. SMURD Iași de 16 ani, avea o experiență de 11 ani pe elicopter, era căsătorit și avea un copil.
Precizăm că misiunea de astăzi era al 12-lea zbor al acestui elicopter în Republica Moldova, în baza acordului transfrontalier pentru intervenții în caz de urgențe medicale.