Miercuri, 22 august, cancelarul Republicii Federative a Germaniei, Angela Merkel, însoţită de membrii delegaţiei oficiale, va sosi la Chişinău într-o vizită de lucru.
Securitatea membrilor delegaţiei oficiale de acest nivel impune întreprinderea unui complex de măsuri de protecţie şi pază care, cu regret, vor crea impedimente la circulaţia liberă a automobilelor şi a cetăţenilor pe unele străzi ale capitalei.
În scopul asigurării la cel mai înalt nivel a desfăşurării vizitei în Republica Moldova a cancelarului Germaniei, Angela Merkel, Ministerul Afacerilor Interne, în colaborare cu Serviciul de Protecţie şi Pază de Stat, dar şi alte instituţii guvernamentale, au întreprins un șir de măsuri pentru a preveni şi a contracara eventuale încălcări ale ordinii de drept şi a altor acţiuni ilegale.
Totodată, ţinând cont de practicile internaţionale de ramură şi cerinţele serviciilor specializate în domeniul asigurării securităţii demnitarilor de stat, în cadrul planificării măsurilor de protecţie şi pază, au fost elaborate mai multe trasee de deplasare a cortegiilor persoanelor protejate, cu restricţiile respective.
În cazul evenimentului din 22 august, restricţiile ce ţin de deplasarea cortegiului vor fi aplicate cu maximă flexibilitate, adică numai pentru perioada de strictă necesitate, dar cu rigiditatea potrivită.
În acest context, solicităm participanţilor la trafic să manifestare disciplină maximă şi să se conformeze fără echivoc la cerinţele legale ale colaboratorilor de poliţie. Reamintim că, în cazul în care girofarul automobilului Poliţiei Rutiere indică lumina roşie şi albastră concomitent, şoferii sunt obligaţi să stopeze unitatea de transport cât mai spre dreapta.
Totodată, în conformitate cu prevederile legislaţiei în vigoare, în măsura necesităţilor dictate de asigurarea securităţii cortegiilor oficiale, pe perioada desfăşurării acțiunilor, vor fi stabilite restricţii şi pe alte segmente de itinerar ale mun. Chişinău, în special ce ţin de sistarea şi redirecţionarea traficului rutier, interzicerea parcării autovehiculelor, etc.
Din acelaşi considerente, în scopul eficientizării măsurilor de protecţie şi pază a membrilor delegaţiei oficiale, între străzile N. Iorga - Bucureşti - M. Cebotari – 31 August 1989 va fi instituit Sectorul „Zero” - un perimetru închis, supus unui regim special de control şi acces.
Accesul în Sectorul „Zero” se va efectua în baza legitimării cu ecusonul de identificare şi invitaţiilor, iar locatarii sectorului - în baza listelor coordonate şi a buletinelor de identitate.
În contextul celor expuse, venim cu un apel și către cetățenii din raioanele republicii, care intenționează să viziteze municipiul Chișinău, în perioada 21-22 august, să țină cont că anumite artere principale ale orașului, în special în sectorul Centru și Botanica, vor avea circulația restricționată.
Rugăm și posesorii automobilelor din capitală să se abţină de la deplasarea în zona din centrul oraşului şi să aibă o atitudine tolerantă faţă de posibilele dificultăţi apărute în circulaţie. Totodată, recomandăm cetățenilor să se abțină de la folosirea automobilelor personale, în favoarea transportul public, în perioada indicată.
Depunem eforturi maxime pentru a avea o organizare a ordinii publice şi securităţii cât mai puţin deranjantă pentru cetăţenii noştri. Totodată solicităm co-participarea tuturor în acest eveniment important şi care atrage o atenţie sporită atât pe plan intern cât şi internaţional.
Ministerul de Interne și Serviciul Protecție și Pază de Stat vin cu scuze de rigoare pentru posibilele incomodităţi. Mizăm pe toleranţa Dvs. în acea zi faţă de dificultăţile de deplasare a mijloacelor de transport, dar şi de alte restricţionări.
Direcţia informare şi relaţii publice
21 august 2012