Cu ocazia desfăşurării sărbătorii naţionale „Ziua Independenţei”, Ministerul Afacerilor Interne a organizat un program complex de măsuri de asigurare a ordinii publice şi securităţii cetăţenilor.
În acest sens, angajaţii MAI vor asigura fluidizarea traficului rutier, vor preveni, iar în caz de necesitate vor combate şi constata încălcările ordinii de drept, în cazul în care vor fi înregistrate abataeri de la normele legale în zonele unde se vor organiza manifestaţiile, cu ocazia sărbătorii Ziua Independenţei.
De asemenea, pentru a evita ambuteiajele şi pentru a preveni accidentele rutiere, Direcţia Poliţiei Rutiere, în comun cu Direcţia Generală Transport Public şi Căi de Comunicaţie, pe parcursul zilei de 27 august, începând cu ora 7:00 vor restricţiona circulaţia transportului pe arterele principale ale capitalei. Astfel, va fi sistată, parţial, circulaţia rutieră pe segmentul str. Bănulescu-Bodoni, între bd. Ştefan cel Mare şi Sfânt şi str. 31 august 1989.
În zonele de acces vor fi instalate filtre de triere cu detectoare de metale.
Ministerul Afacerilor Interne face un apel către locuitorii oraşului şi oaspeţii acestuia să fie toleranţi faţă de măsurile sporite de siguranţă, luate pentru buna desfăşurare a programului cultural-artistic. Informăm că accesul în Piaţa Marii Adunări Naţionale la monumentul Ştefan cel Mare va fi interzis pentru persoanele:
- în stare avansată de ebrietate;
- care vor deţine asupra lor băuturi alcoolice indiferent de forma de ambalaj;
- care vor deţine vizibil sau ascuns arme de foc, muniţii, dispozitive explozibile, arme „albe” (cuţite, pumnale, etc.), sau alte obiecte care pot provoca pagube materiale şi leziuni corporale.
Suplimentar, facel un apel către agenţii economici să limiteze comercializarea băuturilor alcoolice, inclusiv a berii, cât şi a băuturilor răcoritoare în ambalaj de sticlă în locul şi permitrul desfăşurării evenimentului. Rugăm agenţii economici să fie precauţi faţă de prepararea bucatelor pe aragaz, sau la grătar cu utilizarea buteliilor de gaz şi alte accesorii inflamabile.
Pentru nerespectarea restricţiilor înaintate organele de poliţie vor întreprinde măsuri de rigoare în conformitate cu legislaţia în vigoare.
În ziua de luni, 27 august, pe tot teritoriul ţării circa 3.000 de angajaţi ai MAI vor asigura menţinerea ordinii publice şi buna desfăşurare a manifestaţiilor, dintre care peste 750 vor fi dislocaţi în centrul capitalei.