Ziua Intrenaţională a Femeii - este o sărbătoare deosebită, căci în lumea întreagă se consemnează succesele femeilor în viaţa politică, economică şi socială, se serbează trecutul, prezentul şi viitorul femeilor pe mapamond. Această zi ne dă şansa de a reflecta asupra statutului Femeii în societate şi de a onora curajul şi determinarea lor în modelarea vieţii noastre.
Cu prilejul acestei frumoase sărbători, conducerea Ministerul Afacerilor Interne a felicitat astăzi toate angajatele acestei instituţii, dorindu-le sănătate, prosperitate, bucurii şi multe realizări în plan profesional şi în familiile lor.
Festivitatea închinată Zilei Intrenaţionale a Femeii s-a desfăşurat în sala mare a colegiului MAI, unde au fost prezente doamnele şi domnişoarele Ministerului de Interne, subdiviziunilor subordonate, precum şi doamnele - veterani ale sistemului afacerilor interne.
Sărbătoarea a continuat cu un concert susţinut de ansamblul artistic “Plai Moldovenesc” și corul cameral „Credo” . Pe scenă au evaluat soliştii Nelly Ciobanu, Ana Barbu, Nicolae Cibotaru, Constantin Rotaru, Alexandru Reva, Sergiu Ursu și Ioana Căpraru.
