La data de 5 iulie viceprim-ministrul și ministrul Afacerilor Interne, Andrei Năstase, a primit-o la sediul Ministerului Afacerilor Interne pe E.S. Valeria Biagiotti, ambasadoarea Republicii Italiene în Republica Moldova.
Viceprim-ministrul Andrei Năstase a mulțumit pentru spijinul continuu acordat de statul italian, în special cu privire la trupele de carabinieri, reliefând aportul Armei dei Carabinieri ai Italiei. De asemenea, a trecut în revistă instruirile oferite, donațiile făcute, precum și rolul consilierului italian detașat în reformarea Inspectoratului General de Carabinieri. De asemenea, a reiterat speranța implementării de către partea italiană a Grantului oferit de UE pentru reforma carabinierilor, în valoare totală de 8 milioane de euro, subliniind că această acțiune a fost inclusă în Programul de activitate al Guvernului Republicii Moldova.
Ambasadoarea Biagiotti a asigurat că statul italian sprijină procesele de reformă inițiate, inclusiv proiectele ce urmăresc dezvoltarea trupelor de carabinieri ca o structură orientată spre asigurarea statului de drept.
Întrevederea dintre viceprim-ministrul Andrei Năstase și ambasadoarea Italiei constituie un pas important în vederea dinamizării cooperării sectoriale dintre cele două țări, menită să sprijine parcursul european al Republicii Moldova.