La data de 16 iulie 2019 a avut loc întrevederea de lucru dintre Andrei Năstase, viceprim-ministru, ministrul Afacerilor interne cu E.S. D. Ioniță, Ambasadorul României la Chișinău.
Ședința s-a desfășurat ca urmare a vizitei delegației guvernamentale a Republicii Moldova la București, precum și a întrevederilor organizate cu oficialii români, inclusiv întrevederea cu ministrul român de interne, Carmen Dan.
Viceprim-ministrul Năstase a reieterat domeniile prioritare care necesită suportul României, în special pe filiera prevenirii și combaterii contrabandei, securizarea frontierelor, combaterea criminalității transfrontaliere, combaterea crimelor cibernetice, dar și posibilitatea sprijinirii în operaționalizarea laboratorului ADN din Chișinău.
De asemenea, au fost abordate amenințările de tip hibrid și necesitatea consolidării cooperării pentru prevenirea știrilor false. Cele două părți au trecut de asemenea în revistă cadrul juridic bilateral și proiectele în derulare, precum și posibilitatea implementării unor noi proiecte punctuale pe domenii de interes comun. Ambasadorul Ioniță a subliniat deschiderea României pentru sprijinirea în continuare a proceselor de reforme inițiate, inclusiv suportul pentru reformarea și modernizarea Ministerului Afacerilor Interne al Republicii Moldova.