Mergi la conţinutul principal

Întrevederea ministrului de Interne, Oleg Balan cu șeful Oficiului Consiliului Europei la Chișinău, Jose Luis Herrero

La data de 10 martie 2015, ministrul Afacerilor Interne Oleg Balan, a avut o întrevedere de curtuazie cu șeful Oficiului Consiliului Europei la Chișinău, Jose Luis Herrero.

 

În cadrul vizitei au fost discutate perspectivele de colaborare între părți, fiind accentuate principalele domenii în care instituția ar avea nevoie de suportul Consiliului Europei.

 

În acest context, ministrul de Interne a subliniat necesitatea creşterii gradului de pregătire profesională a poliţiştilor,  importanța promovării profesionalismului și asigurării integrității angajaților.

 

De asemenea, Oleg Balan a manifestat interes pentru posibilitatea trecerii Republicii Moldova la etapa post-monitorizare din partea Consiliului Europei și anume stabilirea unor relații de cooperare bilaterală pentru o eventuală depășire a problematicii respective, inclusiv pe segmentul afacerilor interne.

 

Șeful Oficiului Consiliului Europei la Chișinău a reconfirmat intenția de a susține proiectele ministerului și a exprimat deschiderea spre o colaborare eficientă în domeniile de activitate a MAI.