Mergi la conţinutul principal

Întrevederea ministrului de Interne, Alexandru Jizdan cu E.S. Robert Kirang, Ambasador Extraordinar şi Plenipotenţiar al Republicii Slovace în Republica Moldova

La data de 27 mai curent, ministrul Afacerilor Interne, Alexandru Jizdan a avut o întrevedere cu E.S. Robert Kirang, Ambasador Extraordinar şi Plenipotenţiar al Republicii Slovace în Republica Moldova.

 

În cadrul întrevederii s-au discutat aspectele de colaborare între părți, pe segmentul afacerilor interne în contextul iniţiativelor organizaţiilor regionale (Parteneriatul Estic, Parteneriatul de Mobilitate, Strategia UE pentru Regiunea Dunării (SUERD).

 

Ministrul moldovean a menționat faptul că Slovacia a fost printre primele state UE, care a ratificat Acordul de Asociere RM-UE. “Mizăm pe un suport extins din partea statului slovac, pentru succesul întregului proces de integrare europeană”, a mai adăugat ministrul.

 

Prioritățile de colaborare au fost stabilite întru realizarea noilor proiecte în cadrul Parteneriatului de Mobilitate, în contextul riscurilor fluxurilor migraționale, precum și realizarea măsurilor comune în domeniul afacerilor interne, în vederea alinierii structurilor Ministerului Afacerilor Interne al Republicii Moldova la cerințele și standardele UE.

 

De asemenea, s-a convenit în urma dialogului, consolidarea capacităților în domeniul combaterii criminalității transfrontaliere, analizei informațiilor, combaterii terorismului, managementului migrației, managementului proiectelor etc.

 

În cele din urmă, părțile și-au exprimat speranța și suportul în procesul de reformare instituțională, dar și în implementarea Strategiei de dezvoltare a Poliției.