Astăzi, 26 ianuarie 2018, ministrul Afacerilor Interne, Alexandru Jizdan a avut o întrevedere cu şeful Serviciului Grăniceresc de Stat al Ucrainei, Petro Țighikal.
La întrevedere au mai participat: Ambasadorul Ucrainei la Chișinău, Ivan Gnatîșîn și șeful Inspectoratului General al Poliției de Frontieră, Fredolin Lecari.
În cadrul dialogului au fost abordare subiecte ce țin de relațiile de colaborare dintre Republica Moldova și Ucraina în domeniul Afacerilor Interne, în special despre asigurarea securităţii în regiune, împărtăşirea experienţei ucrainene și schimbul de informaţii în acest sens. Totodată, părțile au vorbit despre Acordul privind controlul în comun al persoanelor, mijloacelor de transport și mărfurilor în punctele comune de trecere a frontierei de stat moldo-ucrainene și în special, punctual comun de trecere „Pervomaisc-Kuciurgan” deschis în 2017.
Ministrul Afacerilor Interne, a vorbit despre dinamizarea relațiilor bilaterale ale MAI cu Ucraina și acțiunile comune care au contribuit esenţial la dezvoltarea şi consolidarea cooperării dintre instituţiile cu atribuţii la frontiera moldo-ucraineană.
Totodată, ministrul Alexandru Jizdan a vorbit despre importanța îmbunătăţirii infrastructurii punctelor de trecere, reducerea timpului de trecere și schimbului eficient de informaţii, care vor asigura cetățenilor securitatea necesară și vor contribui la combaterea combaterii corupţional.
La rândul său, șeful Serviciului de Stat Grăniceri al Ucrainei, Petro Țighikal, a menționat în cadrul dialogului despre rezultatele colaborării cu MAI și Poliția de Frontieră din Republica Moldova, menționând că, cooperarea moldo-ucraineană a căpătat un alt nivel în ultima perioadă, odată cu numeroasele întâlniri între autorități și deschiderea punctelor comune de trecere, reiterând disponibilitatea și dorința pentru intensificarea acestor relații.