În contextul încheierii mandatului de ambasador al României la Chişinău, a lui E.S Marius Lazurca, astăzi, 31 mai 2016, ministrul de interne Alexandru Jizdan a avut o întâlnire de bilanţ cu Excelenţa Sa la MAI.
În cadrul întrevederii oficialii au discutat despre totalurile colaborării din această perioadă, relaţia bilaterală a Ambasadei României la Chişinău cu Ministerul Afacerilor Interne şi despre realizările frumoase.
În acest context E.S Marius Lazurcă şi-a exprimat gratitudinea faţă de actuala conducere a MAI şi foştii miniştri cu care a conlucrat pe perioada acestui mandat, menţionând despre reformele ministerului, deschiderea şi bunătatea cu care a fost tratat de fiecare dată în Republica Moldova.
“Contribuţia Ambasadei României, dar şi a Dumneavoastră personal a fost una majoră în procesul reformelor din sistem, am simţit sprijinul în implementarea şi promovarea politicilor şi în activităţile comune , România fiind un partener de încredere”, a menţionat ministrul Alexandru Jizdan.
Ca semn de recunoştinţă şi apreciere pentru profesionalism, E.S Marius Lazurca a fost menţionat prin ordinul ministrului cea mai înaltă distincţie.
Marius Lazurca îşi incheie mandatul de ambasador al României la Chişinău după şase ani.