Astăzi, 18 decembrie 2014, viceministrul Afacerilor Interne, Serghei Diaconu a avut o întrevedere bilaterală cu viceministrul Afacerilor Interne, al Republicii Belarus, generalul maior de poliţie, Alexandru Cobrusev.
În cadrul întâlnirii, viceministrul Serghei Diaconu a apreciat înalt menţinerea unui dialog continuu și cooperarea reciprocă, pentru asigurarea protecţiei cetăţenilor împotriva atacurilor criminale, precum și consolidarea luptei împotriva criminalității sub toate manifestările sale.
Totodată, oficialii au accentuat necesitatea conlucrării şi schimbului de experienţă în domeniul luptei contra corupţiei, dezvoltarea capacităţilor profesionale a pesonalului, inclusiv prin organizarea de training-uri şi seminare, lupta împotriva traficului de droguri şi crimei organizate, stabilirea unui parteneriat durabil în domeniul migraţiei şi azilului, precum şi necesitatea organizării vizitelor de studiu cu scopul schimbului de experienţă în domeniul prevenirii accidentelor rutiere.
În acest context, viceministrul Diaconu a menţionat disponibilitatea de semnare a Protocolului de cooperare între MAI al RM şi MAI al Republicii Belarus în domeniul formării profesionale, prin care se va urmări scopul asigurării unui nivel ridicat de pregătire a organelor de aplicare a legii, care sunt împuterniciţi să răspundă provocărilor și amenințărilor sociale.
Părţile au reiterat importanţa dinamizării conlucrării bilaterale, subliniind totodată realizările obţinute în urma colaborării în domeniul pregătirii şi desfăşurării activității operative de investigații și a operațiunilor complexe, cooperării între strate în vederea căutării și extrădării persoanelor care se ascund de organele de urmărire penală sau de instanţa de judecată ori care se eschivează de la executarea pedepsei penale.
