Mergi la conţinutul principal

Guvernul a aprobat proiectul cu privire la soluționarea accidentelor rutiere minore pe cale amiabilă

      Astăzi, 1 august 2018, în cadrul ședinței de Guvern a fost aprobat proiectul cu privire la soluționarea accidentelor rutiere minore pe cale amiabilă. Astfel, accidentele rutiere soldate doar cu pagube materiale vor putea fi soluționate amiabil, fără intervenția poliției. În acest caz șoferii nu vor mai fi sancționați contravențional prin aplicarea amenzii și a punctelor de penalizare, iar singura sancţiune va fi majorarea primei de asigurare pentru anul următor. 

       Potrivit proiectului, procedura de constatare amiabilă se aplică dacă în accident sunt implicate doar două vehicule, iar în urma acestuia au fost înregistrate doar daune materiale nesemnificative, fără vătămări corporale. Totodată, este obligatoriu consimțământul ambelor părți,deținerea la momentul producerii accidentului a poliţei de asigurare obligatorie de răspundere civilă auto sau a certificatului „Carte Verde”, dar și fixarea circumstanțelor producerii accidentului.                          

      Conducătorii auto vor face fotografii de la locul accidentului, cu detaliile necesare pentru constatarea faptului și vor nota datele martorilor, dacă aceștia există. Șoferii vor trebui să completeze formularul de constatare amiabilă, eliberat gratuit de către asigurator. În formular  vor fi indicate data şi locul producerii accidentului, informațiile despre șoferi și vehiculele implicate. După completarea formularului, cererea de despăgubire se depune de către persoana păgubită la asigurătorul persoanei vinovate, cu anexarea formularului semnat de ambele părţi.

        Prin acest proiect se urmărește simplificarea procedurilor de recuperare a prejudiciilor, excluderea barierelor birocratice și reducerea timpului pe care conducătorii auto sunt nevoiți să-l petreacă la locul accidentului. Pe de altă parte, echipajele poliţiei, nefiind implicate în documentarea accidentelor neînsemnate, vor fi reamplasate pentru monitorizarea circulaţiei rutiere și menţinerea ordinii şi securităţii publice.

     Anual, în Republica Moldova sunt înregistrate peste 11 mii de accidente rutiere neînsemnate, iar cheltuielile suportate de poliție pentru documentarea acestora se ridică la aproximativ 3,5milioane de lei pe an.