În perioada 22-24 iulie 2015, în incinta Ministerului Afacerilor Interne s-a desfășurat Seminarul de instruire în domeniul consolidării managementului strategic în cadrul MAI, organizat în contextul implementării Planului de acțiuni de cooperare din cadrul Programului de cooperare polițienească al Parteneriatului Estic.
Seminarul de instruire a fost deschis de șeful Direcției generale relații internaționale și integrare europeană, Cristina Lesnic, care a ținut să accentueze importanța seminarului în contextul consolidării capacităților MAI în domeniul planificării strategice.
În acest context, 22 de angajați din cadrul Aparatului central, precum și autoritățile administrative și instituțiile subordonate ale MAI au fost familiarizați cu experiența Poloniei în domeniul planificării strategice în administrația publică, managementul performanței, dezvoltarea managementului resurselor umane.
În calitate de instructori au participat 3 experți ai Ministerului de Interne din Polonia: Director general, Edyta Szostak, director adjunct Biroul Resurse Umane, Organizare și Instruire, Malgorzata Paszkiewicz, consilier al șefului Statului Major, Cancelaria Președintelui Republicii Polone, Lech Marcinkowski.
Temele a abordate în cadrul seminarului au cuprins instrumentele şi tehnicile analizei organizaţionale, planificarea strategică în administraţia publică, managementul performanţei, precum şi managementul schimbării în organizațiile publice.