Mergi la conţinutul principal

Delegaţia MAI participă la Conferinţa Ministerială din Croaţia

În perioada 8-10 aprilie 2014, în Croaţia se desfăşoară Conferinţa Ministerială „Provocările contemporane în cooperarea poliţienească regională”. Din componenţa delegaţiei MAI fac parte, şeful Inspectoratului General al Poliţiei, Ion Bodrug şi şeful Departamentului Poliţiei de Frontieră, Dorin Purice.

Conferinţa Ministerială este co-prezidată de Simonetta Sommaruga, ministrul Departamentului Federal de Justiţie şi Poliţie al Confederaţiei Elveţiene și Ranko Ostojic, ministrul croat de Interne.

Reuniunea constituie o platformă multilaterală privind dezvoltarea şi amplificarea cooperării regionale pe diferite domenii ale afacerilor interne.

În cadrul acestui forum sânt invitaţi miniştrii de Interne, şefii de poliţie ai Convenţiei de Cooperare Poliţienească pentru Europa de Sud-Est (CCP ESE) şi organizaţii internaţionale.

Principale subiecte discutate în cadrul conferinţei sînt problemele actuale ce ţin de cooperarea regională, inclusiv sânt trecute în revistă ultimele evoluţii de pe agenda internă a instituţiilor participante. Astfel că, în acest an, pe agendă sânt discutate probleme ce vizează migraţia, bunele practici şi experienţe privind îmbunătăţirea cooperării regionale, reformele implementate, etc.

În cadrul reuniunii, oficialii de nivel înalt au abordat avantajele şi dificultăţile societăţii multiculturale.

De exemplu, Albania s-a expus pentru o cooperare mai strânsă în regiune pe domeniul luptei cu traficul de fiinţe umane şi lupta cu traficul ilicit de droguri, care sânt parte a crimei organizate.

Macedonia a pledat pentru o nouă matrice a cooperării, dezvoltarea analizei riscurilor, necesitatea armonizării şi aproximării legislaţiei.

Muntenegru a intervenit cu o notă, menţionând importanţa cooperării cu Europol şi avansarea acestui dialog.

La eveniment a participat şi reprezentantul Kosovo, care a trecut în revistă implementarea ILECUs, semnarea unui set de acte de cooperare poliţienească regională, implementarea Intelligence Led Policing şi rezultatele pozitive în urma acestuia.

Ţinând cont că acest eveniment a fost susţinut de autorităţile elveţiene în organizarea şi desfăşurarea lui, în cadrul acestui forum, partea elveţiană a exemplificat implimentarea bunelor practici a poliţiei comunitare.

Astăzi, 9 aprilie, se va continua cu o reuniune a Comitetului de Miniştri ai Convenţiei de Cooperare Poliţienească pentru Europa de Sud-Est.