Mergi la conţinutul principal

Comemorarea eroilor căzuţi la Cocieri

Ministrul Afacerilor Interne, Alexei Roibu, a participat azi la dezvelirea unui monument dedicat civililor şi militarilor, care au căzut în timpul conflictului armat din 1992, pe platoul Cocieri. Pe piatra din granit au fost inscripţionate numele a 64 de oameni, acre au decedat în timpul conflictului armat.

Potrivit ministrului Alexei Roibu, deşi trezeşte şi sentimente de tristeţe, ziua de 6 august este una deosebită, mai întâi prin faptul că putem să ne aducem aminte de acei eroi ai neamului, care au luptat pentru independenţa, integritatea şi suveranitatea Republicii Moldova, acum 19 ani. Alexei Roibu a menţionat că faptele acelor oameni, care şi-au pierdut vieţile în timpul luptelor, ne demnostrează încă o dată că Republica Moldova are eroi, are patrioţi şi are o istorie proprie, pentru continuarea căreia merită să luptăm. Mai mult, ministrul de Interne a mulţumit acelor oameni, care au contribuit la edificarea acestui monument.

La evenimentul de azi, din localitatea Cocieri, au mai participat şi primul preşedinte al Republicii Moldova, Mircea Snegur, preşedintele interimar Marian Lupu, ministrul Apărării, Vitalie Marinuţă, oficiali locali, dar şi zeci de oameni din regiune, care au venit să depună flori şi să cinstească memoria celor 64 de oameni, căzuţi în 1992 pe platoul Cocieri.

Conflictul armat de pe Nistru a început pe 2 martie 1992. Atunci, efectivele Gărzii transnistrene şi unităţi de cazaci au atacat postul de poliţie din Dubăsari. Separatiştii din stânga Nistrului au fost susţinuţi de Armata a 14-a a Federaţiei Ruse. În lupta din 1992 s-a implicat Poliţia Republicii Moldova, deoarece statul nu avea armată în acea perioadă. Poliţiştii de la Dubăsari au acceptat să predea sediul în schimbul promisiunii că vor fi lăsaţi să plece, deoarece erau în inferioritate numerică, dar şi erau mai slab înarmaţi. Oricum, aceştia au fost arestaţi şi duşi la Tiraspol. În lupta din 1992 s-au implicat şi localnicii din Cocieri. Războiul de pe Nistru a durat din martie până în octombrie 1992. Atunci au fost afectate mai multe localităţi, printre care Dubăsari, Tighina, Corjova, Coşniţa, Cocieri, Varniţa şi Roghi. Potrivit unor estimări, în conflictul din 1992 au murit aproape 300 de combatanţi şi 400 de civili din dreapta Nistrului şi peste 800 de persoane originare din regiunea transnistreană, deşi numărul official al victimelor nu a fost anunţat.

Direcţia informare şi relaţii cu publicul,
6 august 2011