Mergi la conţinutul principal

Cele mai recente evoluții ale proiectelor desfășurate în țările PaE, prezentate în Panelul MIF

În perioada 15 -16 iunie 2016, în Republica Moldova se desfășoară cea de-a 14-a reuniune a Panelului Parteneriatului Estic în domeniul Managementului Integrat al Frontierei (MIF). La reuniune au fost prezenţi reprezentanții țărilor Parteneriatului Estic (Armenia, Bielorusia, Georgia, Republica Moldova, Ucraina, Azerbaidjan) și statelor membre ale UE, cât și oficiali din cadrul  Comisiei Europene.

 

Delegația R.Moldova este reprezentată de Poliția de Frontieră, Serviciul Vamal, Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene.

 

Prezent la deschiderea ședinței, viceministrul Afacerilor Interne, Dorin Purice, și-a exprimat recunoștința către Uniunea Europeană pentru cooperarea excelentă cu țările membre PaE, în special suportul acordat și susținut în implementarea managementului integrat al frontierei, în conformitate cu standardele europene. Totodată, viceministrul a pledat pentru o colaborare mai strânsă, ținând cont de provocările existente pe arena internațională, inclusiv cele ce țin de securitatea frontierelor și a criminalității transfrontaliere.

 

Totodată, Dorin Purice a făcut referire la Poliția de Frontieră din R.Moldova, care a înregistrat progrese semnificative în îndeplinirea standardelor și criteriilor europene, iar prezența EUBAM în regiune a favorizat procesul de preluare a celor mai bune practici în domeniul gestionării frontierelor.

 

Pe parcursul reuniunii, participanții vor aborda diverse aspecte privind elementele managementulului integrat al frontierelor în țările Parteneriatului Estic, ce cuprind Centrele de cooperare polițienească, schimb de informații și practici, dar și prezentate cele mai recente evoluții ale proiectelor desfășurate în țările Parteneriatului Estic.

 

În acest sens, partea moldovenească a vorbit despre derularea proiectelor - pilot STRONGBOR (supravegherea  frontierei verzi și albastre între Republica Moldova și Ucraina, consolidată prin introducerea patrulării comune) și construcția punctului de trecere a frontierei operat în comun „Palanca”  ( fluidizarea traficului rutier de tranzit prin eliminarea punctelor de trecere Maiaki și Udobne și efectuarea controlului pasagerilor, mijloacelor de transport și mărfurilor care intră pe teritoriul Republicii Moldova în PTF „Palanca”).

 

Mâine, 16 iunie, participanții vor efectua o vizită de familiarizare în punctul de trecere Leușeni-Albița, unde se vor informa despre activitatea Poliției de Frontieră și Serviciului Vamal.