Mergi la conţinutul principal

Cea de-a 14-a Reuniune de coordonare a asistenței externe pentru Ministerul Afacerilor Interne

Vineri, 29 septembrie 2017, MAI a organizat cea de-a 14-a Reuniune de coordonare a asistenței externe, prezidată de către viceministrul Afacerilor Interne, Dorin Purice.

 

Reuniunea s-a desfășurat în cadrul Inspectoratului General al Poliției, cu prezența reprezentanților organizațiilor internaționale, misiunilor diplomatice, ofițerilor de legătură şi atașați de afaceri interne acreditați în Republica Moldova, reprezentanți ai societății civile, precum şi managementului MAI și structurilor din subordine.

 

Reuniunea a avut drept scop informarea donatorilor și partenerilor despre progresele înregistrate de către Ministerul de Interne pe plan național și internațional, procesele de reforme lansate și implementate, statutul curent al implementării proiectelor și programelor de asistență, prezentarea priorităților instituționale pe termen scurt și mediu, precum și înaintarea propunerilor de proiecte pentru susținerea eforturilor de modernizare a subdiviziunilor MAI.

 

Totodată, au fost făcute prezentări cu privire la evoluțiile anumitor procese, cum ar fi reforma Trupelor de carabinieri, stadiul actual al creării Centrului Integrat de Aplicare a Legii (CIPAL), precum și alte subiecte aferente implementării reformei administrației publice centrale și în particular reforma MAI și a Poliției.

 

Astfel, reprezentanții Delegației UE, Ambasadelor României, SUA și Suediei au trecut în revistă realizările majore, proiectele și programele implementate de către MAI, dar și perspectivele de cooperare în domeniul afacerilor interne.

 

La final, viceministrul Dorin Purice, a prezentat prioritățile instituției pe domeniile securității și ordinii publice, managementului frontierei și migrației, situațiilor excepționale și educației.

 

Reuniunea de coordonare a asistenței externe pentru MAI, vine să asigure un grad mai mare de transparență și comunicare cu partenerii de dezvoltare, planificarea asistenței externe, promovarea și asigurarea atractivității față de activitatea în cadrul Ministerului Afacerilor Interne și subdiviziunilor sale.