La, data de 11 noiembrie 2015, în incinta Filarmonicii Naționale „Serghei Lunchevici”, Ansamblul artistic „Plai Moldovenesc” al Serviciului Protecției Civile și Situațiilor Excepționale al MAI organizează un spectacol „In memoriam Ana Barbu” cu participarea interpreților de muzică ușoară și populară: fiica interpretei Natalia Barbu, Ioana Căpraru, Nelly Ciobanu, Olga Ciolacu, Ion Suruceanu, Nicolae Glib, Florin Blaj (România), precum și alți colegi de scenă ai interpretei.
Mijloacele colectate vor fi donate pentru ridicarea unui monument interpretei, pe care a apreciat-o o țară întreagă, Ana Barbu, ale cărei melodii au fost și vor rămâne peste decenii în inimile noastre.
Reamintim că Ana Barbu a fost maior al serviciului de salvare al SPCSE. În mai 2015, s-a stins din viață fiind răpusă de o boala grea, la 30 octombrie curent Ana Barbu ar fi împlinit vârsta de 56 de ani.