Mergi la conţinutul principal

Asistență practică în asigurarea bunei funcționalități a sistemului afacerilor interne

Proiectul în domeniul apărării inițiat de Centrul de la Geneva pentru Controlul Democratic al Forțelor Armate (DCAF),  care prevede managementul de apărare, lupta cu corupția, drepturile omului și egalitatea de gen, a fost tema  discuțiilor, astăzi 8 iulie, în cadrul întâlnirii ministrului de Interne, Oleg Balan cu cercetătorul asociat DCAF, Valeri R. Ratchev și directorul executiv al Centrului de informare și documentare privind NATO în Moldova, Elena Mârzac.

 

În cadrul întrevederii s-au discutat aspectele de prevenire și combatere a fenomenului corupţiei ca amenințare la adresa securității naționale, precum şi managementul de apărare în sistemul afacerilor interne.

 

În acest context, oficialul DCAF a venit cu propunerea de a oferi sprijin prin cercetare, formare, publicații, discuții interactive și sprijin consultativ pentru punerea în aplicare a proiectului.

 

Acest proiect presupune o evaluare detaliată cu privire la situația din instituțiile de forță, managementul integrității, cu accentuare în promovarea drepturilor omului și egalitatea de gen.

 

Domnul Valeri R. Rachev a  menționat faptul că proiectul  presupune identificarea lacunelor actuale / necesităților și oportunităților în domeniile sus-numite, identificarea bunelor practici și repere relevante, aplicabile în cazul Ministerului Afacerilor Interne din Moldova.

 

Ministrul Oleg Balan și-a exprimat  deschiderea pentru  cooperare, menționând reforma Departamentului trupelor de carabinieri, astfel că acest Proiect va veni în întâmpinarea procesului de reformare a DTC, totodată, specificând faptul că proiectul e o oportunitate pentru MAI al RM în  identificarea domeniilor de cooperare în care DCAF și partenerii săi internaționali vor oferi asistență practică în asigurarea unei bune funcționalități a sistemului per ansamblu.