În perioada 6-12 martie 2016, în contextul implementării Programului de cooperare polițienească al Parteneriatului Estic, Direcția general relațiii nternaționale și integrare europeană a MAI în colaborare cu partenerii UE organizează vizita de studiu cu tematica ,,Lupta împotriva crimelor transfrontaliere, inclusiv schimbul de bune practici privind noile metode/tehnici speciale de investigație” în cadrul Poliției din Olanda, EUROPOL și Eurojust.
Principalii beneficiari ai instruirii sunt 10 angajați din cadrul structurilor MAI, în special din cadrul inspectoratelor de poliție teritoriale, Centrului pentru cooperare polițienească internațională, Centrului pentru combaterea crimelor informatice, Academiei ,,Ștefan cel Mare”, Centrului de analiză a informațiilor.
Tematica seminarului se încadrează în implementarea prevederilor Acordului de Asociere RM-UE și promovarea parcursului de integrare europeană.
În acest context, participanții sunt familiarizați de către experții Poliției din Olanda cu privire la practicile UE în domeniul combaterii producerii drogurilor sintetice și a crimei organizate împotriva proprietății private, prevenirea și depistarea crimelor financiare, precum și introducerea conceptului de poliție comunitară.
De asemenea, participanții vor avea ocazia de a cunoaște modul de cooperare cu alte state în cadrul punctelor focale ale EUROPOL, vor vizita biroul ofițierului de legătură al MAI, precum vor fi familiarizați și cu activitatea următoarelor structuri interne ale EUROPOL: Centrul European pentru combaterea migrațieii legale, Centrul European de combatere a terorismului, Centrul Operațional, Centrul European pentru combaterea crimelor cibernetice, etc.
În cadrul Eurojust, experții UE vor prezenta statisticile anuale cu privire la implicarea statelor terțe în activitățile Eurojust, posibilitățile de cooperare cu acestea – experiențele anterioare și planurile de viitor, experineța statelor terțe în cadrul echipelor comune de investigații, în special experiența României și perspective practice pentru RM.
Totodată, experții proiectului și-au exprimat aprecierea față de abilitățile și cunoștințele manifestate de angajații din cadrul MAI, reiterând posibilitatea inițierii unor parteneriate de colaborare pe segmente de interes comun.
Programul de cooperare polițienească al PaE reprezintă un proiect de asistență pentru statele din cadrul Parteneriatului Estic pe perioada 2014-2017, fiind axat pe schimbul de experiență, cunoștințe și bune practici în domenii precum: protecția datelor cu caracter personal, managementul proiectelor, dezvoltarea managementului strategic, investigarea crimelor economice transnaționale, combaterea crimelor transfrontaliere, menținerea ordinii publice, etc.