5 Decembrie 2013 În perioada 5-6 decembrie 2013, la Vadul lui Voda are loc atelierul de lucru cu genericul „Evaluarea şi analiza ameninţărilor în domeniul criminalităţii – realități, standarde și perspective europene”.Evenimnetul este oganizat în contextul recomandărilor privind liberalizarea regimului de vize.Atelierul de lucru este destinat reprezentanţilor din cadrul subdiviziunilor MAI, Serviciului Vamal, Procuraturii Generale, Centrului Naţional Anticorupţie şi Ministerului Justiţiei, precum şi experţilor din România, dl Adrian Bumbac şi dna Anca Cios (Poliţia şi Poliţia de Frontieră Română).Obiectivul urmărit prin desfăşurarea acestui atelier de lucru este explicarea rolului şi metodologiei de analiză a riscurilor în domeniul criminalităţii. Dat fiind faptul că segmentul este unul inovator în cadrul instituţiei, acesta favorizează procesul liberalizării regimului de vize şi a Planului de Acţiuni RM – UE .În conformitate cu prevederile Acordului de Asociere, MAI are anumite responsabilităţi în ceea ce priveşte armonizarea legislaţiei şi reglementarea directivele şi regulamentele UE. Atelierul de lucru contribuie enorm la implementarea cadrului legal şi normativ a Republici Moldova la standardele europene.