23 Martie 2018 Ministerul Afacerilor Interne este la datorie, iar colegii noștri sunt pregătiți să ofere ajutor cetățenilor aflați în dificultate pe traseele naționale, în localități sau la domiciliu. În această seară, ministrul Afacerilor Interne, Alexandru Jizdan a mers în teren, acolo unde a avut loc instructajul și repartizarea echipajelor, tehnicii și angajaților pe traseele din țară, pentru intervenții la deszăpezire și la asigurarea securității în traficul rutier. Polițiștii, carabinierii și salvatorii vor munci pe parcursul nopții, astfel prevenind situațiile de risc. Dacă aveți nevoie de ajutor, nu ezitați să ne contactați la numerele 901, 902 sau 112.