Mergi la conţinutul principal

Ambasadorul Republicii Azerbaidjan în Republica Moldova în vizită la MAI

La 13 septembrie, ministrul Afacerilor Interne, Dorin Recean, a avut o întrevedere cu Ambasadorul Extraordinar şi Plenipotenţiar al Republicii Azerbaidjan în Republica Moldova, Namig Aliyev.

Ministrul a mulţumit oaspetelui pentru vizită şi a exprimat sincere aprecieri în adresa omologului său azer, dl Ramil Usubov, pentru organizarea la cel mai înalt nivel a Şedinţei Consiliului Miniştrilor Afacerilor Interne al statelor-membre CSI, care a avut loc recent la Baku.

De asemenea, ministrul Recean a mulţumit pentru oportunitatea pe care MAI din Azerbaidjan a oferit-o pentru 3 studenţi de etnie găgăuză, de a fi instruiţi în cadrul Academiei de poliţie din Azerbaidjan.

Dl Aliyev a confirmat disponibilitatea de a contribui cu acest suport şi pe viitor și chiar de a mări numărul studenţilor din Republica Moldova, instruiţi în cadrul Academiei de poliţie din Azerbaidjan.

Totodată, dl Ambasador a exprimat interesul de a consolida relaţiile bilaterale, domeniul MAI fiind unul prioritar în relaţiile dintre cele două state.

Direcția informare și relații publice,
13.09.2012