Mergi la conţinutul principal

Acțiune tactică pentru salvatori și pompieri

Astăzi, 21 aprilie curent, în cadrul Inspectoratului General pentru Situații de Urgență a fost organizată o acțiune tactică, în scopul verificării nivelului de pregătire a salvatorilor, la lichidarea consecințelor situațiilor de urgență și excepționale pe teritoriul țării.

 

Astfel, pompierii și salvatorii au fost mobilizați prin alertă, apoi s-au deplasat în coloane spre comuna Zagarancea, raionul Ungheni, unde a avut loc evenimentul.

 

La eveniment a participat și ministrul afacerilor interne Pavel Voicu, care a încurajat pompierii și salvatorii și le-a mulțumit acestora pentru dedicație și implicare.

 

,,Dragi colegi, pompieri și salvatori, astăzi ați dat dovadă de implicare, responsabilitate și profesionalism. Pe această cale vreau sa vă mulțumesc pentru efortul enorm pe care îl depuneți zi de zi, în special în ultima perioadă atât de dificilă, în care ne aflăm cu toții. Îmi exprim respectul pentru tot ceea ce faceți, pentru siguranța cetățenilor și a mediului în care trăim”, a specificat domnul Pavel Voicu în discursul său.

 

Pe parcursul zilei, angajații IGSU au participat la mai multe aplicații practice de teren, pentru testarea capacităților de intervenție în cele mai dificile situații de risc, inclusiv pe timp de noapte.