La 16 iulie, ministrul Afacerilor Interne, Dorin Recean a avut o întrevedere de lucru cu ataşatul de securitate internă al Ambasadei Franţei la Bucureşti, Frederic Bayard.
Întrevederea dată a avut loc ca urmare a vizitei Prim-ministrului Republicii Moldova, Iurie Leancă în Franţa la mijlocul lunii iunie curent, în cadrul căreia s-a întâlnit cu omologul său francez Manuel Valls şi abordării unor subiecte de cooperare în domeniul afacerilor interne, printre care şi crearea unui post de ofiţer de legătură la Chişinău.
În acest context, în cadrul întrevederii au fost discutate perspectivele de cooperare între jandarmeria franceză şi carabinierii moldoveni, posibilitatea transferului de cunoştinţe, cooperarea poliţienească, precum şi subiectul vis-à-vis de oportunitatea creării postului de ofiţer de legătură la Chişinău.
Ministrul de Interne a menționat, că odată cu liberalizarea regimului de vize cât şi cu suportul financiar acordat de Uniunea Europeană în ajustarea activităţii poliţieneşti la cele mai buni practici şi standarde UE, consolidarea parteneriatelor cu statele membre reprezintă o premisă indispensabilă în atingerea rezultatelor scontate, iar crearea unui post de ofiţer de legătură francez la Chişinău va spori cooperarea moldo-franceză în domeniul afacerilor interne.
Totodată, ministrul Recean a subliniat că Republica Franceză reprezintă unul din partenerii fideli ai Republicii Moldova şi mizează pe viitor la o apropiere constantă cu organele de drept franceze.
Ataşatul de securitate francez a specificat că printre perspectivele de colaborare se enumeră cooperarea poliţiei franceze cu poliţia de frontieră şi cooperarea în domeniul combaterii criminalităţii transfrontaliere.
La finele reuniunii oficialii au reiterat importanţa păstrării unui dialog permanent între cele două state în domeniul de responsabilitate şi necesitatea aprofundării relaţiilor bilaterale în contextul aspiraţiilor de integrare europeană a Republicii Moldova.
