Jandarmeria Română, în colaborare cu Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene şi Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare a implementat în perioada iulie 2013 – septembrie 2014 proiectul “Consolidarea capacităţilor Trupelor de Carabinieri din Republica Moldova”, finanţat din bugetul de asistenţă oficială pentru dezvoltare al Ministerului Afacerilor Externe al României.
La conferinţa de încheiere a proiectului, desfăşurat la data de 15 octombrie curent, ministrul Dorin Recean a menţionat că există un pachet impunător de proiecte comune, iar în ultimele 6 luni acestea au depăşit suma de un milion de euro. Ministrul de Interne, Dorin Recean a adăugat că această colaborare a avut şi misiunea de a integra trupele de carabinieri în spaţiul european pentru a le ajuta să depăşească provocările care pot surveni odată cu lărgirea completă a Zonei de comerţ liber dintre Moldova şi UE, precum şi să facă faţă provocărilor apărute după ce UE a abolit regimul de vize pentru moldoveni, creând astfel o mobilitate mai mare a persoanelor.
Scopul acestui proiect a fost dezvoltarea capacităţii globale a Trupelor de Carabinieri din Republica Moldova de executare a misiunilor de securitate din competenţă, prin întărirea profesionalismului personalului şi transferându-i acestuia cunoştinţele şi deprinderile necesare, în conformitate cu standardele europene în materie.
Proiectul a costat 90 de mii de euro, fiind finanţat de Asistenţa Oficială de Dezvoltare a României.
