Mergi la conţinutul principal
  • Clear

Alexandru Jizdan: „Noi reafirmăm angajamentul de a fi parte a INTERPOL pentru o lume mai sigură” (video)

Ministrul Afacerilor Interne, Alexandru Jizdan a avut un discurs în cadrul Conferinței Europene Regionale INTERPOL, în care a reiterat importanța instrumentelor pe care le oferă organizația în cooperarea forțelor polițienești în întreaga lume, și în special în regiunea europeană.

 

„Republica Moldova este un utilizator activ al notificărilor Interpol și o țară care contribuie semnificativ la informarea autorităților de aplicare a legii din statele membre. Prin aceste acțiuni se obțin rezultate în contracararea noilor forme de criminalitate transfrontalieră, inclusiv, crima cibernetică, traficul de droguri, terorismul ș.a. Republica Moldova are capacitatea de a avea un rol important nu doar la nivel operațional, dar și la nivel de guvernare a Organizației”, a spus ministrul.

 

Totodată, Alexandru Jizdan a menționat despre faptul că țara noastră este în topul celor mai sigure țări, acest fapt fiind rezultatul acțiunilor și reformelor Guvernului în domeniul securității la nivel național și internațional.

 

„Pe parcursul anilor INTERPOL și-a manifestat angajamentul de a răspunde necesităților statelor membre. Apreciem înalt acest efort, inclusiv, inițiativa I-CORE, care are misiunea de a identifica căile potrivite pentru dezvoltarea eficientă a Organizației.”

 

La finalul intervenției sale, ministrul și-a exprimat încrederea că următoarea Conferință Europeană Regională Interpol, care se va desfășura la Chișinău în 2020, va asigura continuitatea interacțiunii între autoritățile polițienești din Europa.

 

Menționăm că cea de-a 48-a Conferință Europeană Regională va avea loc în primăvara anului 2020, la Chișinău.