Mergi la conţinutul principal

Vizita de lucru a Secretarului de Stat Serghei Diaconu la Roma

În contextul vizitei de lucru la Roma organizată cu suportul proiectului TOPCOP sub egida CEPOL (Agenția Uniunii Europene pentru Formare în Materie de Aplicare a Legii), Secretarul de Stat Serghei Diaconu a avut o serie de întrevederi bilaterale.

 

În cadrul acestora a fost subliniată necesitatea amplificării parteneriatului de colaborare polițienească, dorința de consolidare a relațiilor stabilite de-a lungul anilor în domeniul afacerilor interne și dezvoltarea unor proiecte comune.

 

Secretarul de Stat a adresat invitația doamnei Ministru Ana Revenco omologului său Luciana Lamorgese cu scopul efectuării unei vizite de lucru la Chișinău, la începutul anului viitor.

 

Întrevederea cu Prefectul Lamberto Giannini, șeful Poliției de Stat a Republicii Italia, a fost un bun prilej de a aprecia importanța cooperării prin schimbul de informații și bune practici în combaterea oricăror forme de criminalitate transfrontalieră, subliniind poziția strategică a Republicii Moldova la frontiera de Est a UE.

 

Șeful Poliției de Stat Italiene a subliniat deschiderea autorităților de la Roma în menținerea și dezvoltarea relațiilor instituționale și a apreciat vizita desfășurată, subliniind necesitatea organizării unor vizite ulterioare la nivel tehnic a experților din ambele state pe domenii specializate pentru definitivarea unei RoadMap pentru maparea obiectivelor și țintelor de scurtă și lungă durată.

 

În cadrul reuniunii cu generalul Antonino Maggiore, șef al Direcției Centrale pentru Servicii Anti-drog din cadrul Ministerului de Interne al Republicii Italia, au fost punctate principalele domenii și forme de cooperare ce urmează a fi stabilite între instituțiile specializate din cele două state.

 

Totodată, a fost lansată negocierea unui Memorandum de cooperare în domeniul combaterii traficului de droguri. Acest instrument va permite încadrarea intervențiilor moldo-italiene de combatere a drogurilor și pătrunderea acestora în Europa pe „ruta balcanică”.

 

De asemenea, delegația MAI a vizitat Departamentul de Securitate Publică, principala structură din Italia ce coordonează toate cele patru forțe polițienești în domeniul ordinii și securității publice: Poliția de Stat, Arma dei Carabinieri, Garda Financiară și Poliția Penitenciară.