Mergi la conţinutul principal

Mesajul ministrului afacerilor interne, Pavel Voicu, la investirea în funcție

Stimați cetățeni și angajați ai Ministerului Afacerilor Interne,

Sunt onorat să revin în echipa MAI, instituție în cadrul căreia mi-am început activitatea în anul 1995 și am muncit până în anul 2017. Pentru că acest sistem îmi este aproape de suflet, am acceptat cu multă responsabilitate funcția de ministru, asumându-mi cu fermitate acest mandat.

 

Ne propunem împreună cu echipa să venim cu obiective bine stabilite și acțiuni determinate, care să ajute Ministerul Afacerilor Interne și instituțiile din subordine să se dezvolte, să producă rezultate pentru oameni și să-și recapete încrederea societății.

 

Securitatea cetățeanului va fi o prioritate pentru noi, iar fenomenele care afectează gradul de siguranță vor fi preocuparea noastră zilnică. Tot ce este străin sistemului trebuie eliminat, în primul rând, corupția și activitățile ilegale care au generat efecte negative în ultima perioadă.

 

Dragi colegi, polițiști, carabinieri, pompieri,

 

Angajații onești, profesioniști și dedicați serviciului vor avea toată susținerea de acum înainte, iar cei care au avut abateri de la lege sau au pus în capul mesei interesele personale, inevitabil nu se vor regăsi în echipa noastră.

 

În acest sens, Vă îndemn să ne consolidăm eforturile, să trasăm o linie în urma acțiunilor de până la numirea mea în această funcție și să mergem împreună înainte, dedicați intereselor statului și în serviciul cetățenilor.

 

Împreună vom continua proiectele frumoase inițiate de predecesorii mei și bunele tradiții existente deja, iar fiecare inițiativă care ar îmbunătăți starea lucrurilor, venită din partea Dumneavoastră va avea toată atenția și susținerea mea.

 

Optez pentru o comunicare deschisă cu fiecare angajat, cu partenerii de dezvoltare și societatea civilă, iar în perioada imediat următoare voi depune tot efortul, pentru ca să întoarcem angajaților noștri sentimentul de stabilitate și motivație, iar oamenilor din Republica Moldova siguranța și liniștea de care au nevoie.

 

Cu respect,

Ministru al Afacerilor Interne

Pavel Voicu