Mergi la conţinutul principal
  • Clear

Vizita de studiu a delegației Republicii Armenia la MAI pe marginea fenomenului TFU

Astăzi, 23 noiembrie 2016, viceministrul Afacerilor Interne, Oleg Babin a avut o întrevedere cu delegația Republicii Armenia compusă din reprezentanți ai organelor de stat și organizații neguvernamentale, membri ai Consiliului de identificare a persoanelor care au fost traficate și al Biroului Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa (OSCE) din Erevan.

 

Vizita a avut drept scop schimbul de informații în domeniul combaterii traficului de ființe umane (TFU), familiarizarea cu rolul instituțiilor relevante din Moldova în investigarea și identificarea victimelor și cazurilor de trafic de persoane, rolul organizațiilor neguvernamentale în procesul de identificare a victimelor și de asistență, precum și mecanismele de cooperare ale statului și ONG-uri.


În acest sens, viceministrul  Afacerilor Interne, Oleg Babin și-a exprimat încrederea că această vizită de lucru va oferi o oportunitate excelentă pentru o discuție de fond a priorităților  reciproc avantajoase.


“Apreciem extinderea contactelor, precum și interacțiunea și coordonarea cooperării reciproc avantajoase pentru a asigura securitatea cetățenilor noștri și consolidarea luptei împotriva criminalității organizate, ordine publică, lupta împotriva migrației ilegale și a traficului de ființe umane”, a spus viceministrul Afacerilor Interne, Oleg Babin.


Ministerul Afacerilor Interne are un dialog eficient cu Republica Armenia pe segmentul traficului de ființe umane, de asemenea în cadrul Parteneriatului Estic și va continua crearea condițiilor necesare pentru o cooperare fructuoasă la nivel de agenții.