Mergi la conţinutul principal

Delegația MAI participă la Forumul European al Protecției Civile

În perioada 5-6 martie 2018 în or. Bruxelles, a avut loc cel de al VI-lea Forum European al Protecției Civile "Protecția civilă în formatul schimbărilor riscurilor". La eveniment a participat delegaţia Ministerului Afacerilor Interne condusă de către secretarul de Stat responsabil de domeniul gestionării crizelor și situațiilor de urgență,rezervelor materiale de stat şi de mobilizare, Vitalie Bîrsan.

 

Acesta este organizat o dată la doi ani de către Direcția Generală pentru Protecție Civilă și Operațiuni de Ajutor Umanitar (DG ECHO) a Comisiei Europene, iar în acest an, Forumul se axează pe cooperarea europeană în domeniul protecției civile.

 

La eveniment participă 400 de reprezentanți ai comunităților de protecție civilă și de management a riscurilor dezastrelor, inclusiv  din guverne, autorități de Protecție Civilă, mediul academic, instituții ale Uniunii Europene și alte părți interesate. Aceștia au împărtășit experiențele din acest domeniu și au discutat asupra modalităților de consolidare a implementării Mecanismului Uniunii de Protecție Civilă.

 

În acest context, secretarul de Stat al MAI, Vitalie Bîrsan a efectuat o vizită la Centrul de coordonare a răspunsului la situaţii de urgenţă (ERCC), unde s-a familiarizat cu activitatea acestuia.

 

Menționăm că, de la înființarea sa, în 2003, Forumul a contribuit în mare măsură la modelarea politicii Europene privind protecția civilă și managementul riscului dezastrelor.