Guvernul Republicii Moldova

Ministerul Afacerilor Interne

A A A

Caz de corupere pasivă la IP Soroca, documentat de ofițerii SPIA si Procuratura Anticorupție

Publicat: Thu, 04/06/2017 - 10:49

Un angajat al IP Soroca, a fost reținut de ofițerii SPIA de comun cu procurorii anticorupție, fiind bănuit de corupere pasivă.

 

Urmare măsurilor speciale de investigații și acțiunilor de urmărire penală, s-a stabilit că, persoana bănuită a pretins  mijloace bănești ce nu i se cuvin, în sumă de 600 euro pentru mușamalizarea și neexaminarea unui material înregistrat în REI-2 al IP Soroca.

 

În cadrul desfășurării perchezițiilor în biroul de serviciu al polițistului, a fost depistată suma de 600 euro, pretinsă și primită de la petiționar.

 

Astfel, polițistul  a fost recunoscut în calitate de bănuit și la moment este reținut pe un termen de 72 ore, conform prevederilor art. 166 CPP al Republicii Moldova.

 

Pe cazul dat a fost inițiată o cauză penală conform indicilor infracţiunii prevăzută de art. 324 alin. (1) Cod penal al Republicii Moldova (Corupere pasivă). 

 

Pentru infracțiunea respectivă, legislația prevede o pedeapsă cu închisoare de la 3 la 7 ani, amendă în mărime de la 4000 la 6000 unităţi convenţionale sau privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii publice sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 5 la 10.

 

Urmărirea penală este exercitată de către Procuratura Anticorupție.

 

Facem precizarea că pe întreg parcursul procesului penal, suspecții și inculpații beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

 

 

MINISTERUL AFACERILOR INTERNE RAPORTUL MAI PRIVIND IMPLEMENTAREA PLANULUI NAȚIONAL DE ACȚIUNI PENTRU IMPLEMENTAREA ACORDULUI DE ASOCIERE RM-UE (PNAAA) ÎN ANUL 2015
raport privind realizarea planului national de actiuni
raport privind realizarea planului national de actiuni